This site uses cookies.
Some of these cookies are essential to the operation of the site,
while others help to improve your experience by providing insights into how the site is being used.
For more information, please see the ProZ.com privacy policy.
This person has a SecurePRO™ card. Because this person is not a ProZ.com Plus subscriber, to view his or her SecurePRO™ card you must be a ProZ.com Business member or Plus subscriber.
Affiliations
This person is not affiliated with any business or Blue Board record at ProZ.com.
Services
Translation, Editing/proofreading, Software localization, Subtitling, Transcription, Training
Expertise
Specializes in:
Transport / Transportation / Shipping
Education / Pedagogy
Finance (general)
Gaming/Video-games/E-sports
Cooking / Culinary
General / Conversation / Greetings / Letters
Medical: Health Care
Law: Contract(s)
Cosmetics, Beauty
Tourism & Travel
Rates
English to Romanian - Rates: 0.60 - 0.70 EUR per word / 5 - 7 EUR per hour Romanian to English - Rates: 0.60 - 0.70 EUR per word / 5 - 7 EUR per hour
Portfolio
Sample translations submitted: 1
English to Romanian: Gypsies
Source text - English Alongside this immigration pattern, which is no different for Gypsies than for any other group (only with the exception that the bigger the ethnic group concerned, the easier it is to maintain the old values), other more noticeable movements developed. By the second half of the 1970s the western European countries found themselves having to cope with another wave of migrants -- Bosnian Roms, the so-called XoraXane. They usually entered into Western Europe through Italy, moving on to France and Spain, to Germany, to the Netherlands, and to Belgium, travelling throughout all these countries. The XoraXane, who had no residence permits and often no papers at all, lived mainly by begging. Some of them turned to petty crime -- theft, housebreaking, prostitution. In 1977 about 500 of them were allowed to settle legally in the Netherlands, under an integration scheme run by the Verening Nederlandse Gemeenten. Denmark took similar action to settle nomads in the early 1980s.
1.2.3 Asylum seekers
a) Yugoslavian Gypsies
From 1987 on, several thousand Macedonian Roms began trying to find a better life in Germany. Most of them applied for asylum with the status of political refugees. That flow, swelled by asylum seekers from other Yugoslav republics, rapidly grew. Roms from Skopje, Kumanovo, Bitola, Prilep, Strumica and Ohrid flooded into Germany, usually by train from Nis to Dusseldorf. There are now about 10 000 of them (2 600 in Dusseldorf, 2 000 in Mainz, 1 700 in Essen, 1 500 in Frankfurt, 1 200 in Stuttgart, 1 000 in Mannheim, 800 in Koln). These Gypsies chose Germany because they hoped to find a better life there -- better housing, better education, higher status, a job. Some of them placed their hopes on being able to take advantage of the asylum seeking procedure, under which an applicant is allowed to work while awaiting the decision and is paid a small allowance. Certain of their spokesmen, evoking the Nazi genocide, claimed a moral right to reparation.
Disappointment, however, was awaiting them. The immigrants had no papers, no visa, no particular skills; they could bring no evidence of any real political threat in the country whence they came. The central government in Bonn said the matter did not fall under their jurisdiction and passed it on the Lander. But some Land governments refused to give the Gypsies residence permits. Some (Nordrhein-Westfalen, for instance) offered to pay for repatriation and reintegration in the country of origin. The city of Koln set up a scheme to integrate 100 Gypsies (there were 800 applicants). Certain Gypsy leaders then began to claim that because of their nomad culture the Roms have no country they can call their own, only Europe, and that they therefore have a right, collectively, to settle wherever they want. So far, however, neither the Federal government nor the Lander are prepared to grant them that right.
b) Bulgarian Gypsies
As the 1990s began there was unrest among Gypsies all over Central and Eastern Europe. Czech, Hungarian, Polish, Bulgarian and Romanian Gypsies, mingling with other eastern European asylum seekers, migrated to Western Europe. Several thousand Roms left Poland, heading for Germany, Scandinavia and the United States. Romani Unia (see below paragraph 87) sources believe that some 50 000 Gypsies were on the move. A small number of Polish Gypsies applied for political asylum in Spain and settled in Bilbao (87 of them later accepted the offer of a reintegration scheme in Poland). Other Gypsies scattered through France, Belgium and the Netherlands. Bulgarian Gypsy immigration increased in the autumn of 1989, when Communism gave way to democratic government. Frontier controls at that time were fairly lax, and some Gypsy nomad families left Bulgaria for Germany, the Benelux countries and Scandinavia. Most of them were Kalderasha Roms who relied on their kinship with Yugoslav Roms from the same ethnic community to cross to the West in small numbers.
Most of the Bulgarian Gypsies, however, wanting to leave the country could not rely on any such ethnic relationship. They sought to leave for Germany via the former Socialist countries which did not require visas for Bulgarians. Very often they broke their journey in Polish or Czechoslovakian camps near the German frontier. On arrival in Germany, they would engage in informal trading activities while their applications for political asylum were being processed. If their applications were refused (as they often were), the Gypsies would return to Bulgaria with enough resources (foreign currency and goods) to be able to live. Other Bulgarian Gypsies (the Yerlii, for instance) took undeclared seasonal jobs, mostly in the construction industry, in neighbouring countries -- Greece, Cyprus and Turkey. Turkey is a particularly attractive destination for the XoraXane Roma, who speak Turkish and often, even when they live in Bulgaria, still think of themselves as a Turkish ethnic group. The Yerlii also set up trading links with the former Yugoslavia (before the outbreak of war) and with eastern Germany (before reunification), exporting Bulgarian products in large quantities for payment in foreign currency. The Lovara, on the other hand (the only group able to travel outside Bulgaria when it was under Communist rule) settled in eastern Germany and prospered in trading.
c) Romanian Gypsies
One element of the third wave of Gypsy migration to the West which attracted a great deal of attention from the media was the massive outflow of Roms from Romania, which began as a slow trickle immediately following the fall of the Iron Curtain. Looking at the dates of arrival in France of Gypsy refugees from Romania, it can be seen that many arrived in 1981 and 1982, and more in 1987 and 1988. But these arrivals attracted no attention. The mass migration of Gypsies truly increased only in 1990, when the Ceaucescu regime collapsed. Gypsies mingled with the mainstream of Romanian refugees, many of them of German or Hungarian origin, flooding to the West. In May 1990 some 700 Romanian refugees, most of them Gypsies, were housed in barracks in East Berlin, and another 2 000, again mostly Gypsies, camped around the railway station at Dresden. In July, 5 750 Romanians applied for asylum in the Federal Republic of Germany. In a reception centre in Lebach, in the Saar 1 400 Gypsies were housed. In August, several hundred Romanians (among them many Gypsies from Transylvania) were halted at the Czechoslovak-German border. Czechoslovakia was the next country to restrict the entry of Romanian refugees, and about a hundred of them were sent back across the border into Hungary. In October, Budapest, in its turn, tightened entry controls and expelled some would-be refugees. Austria strengthened its frontier police, introduced a visa requirement for tourists from Romania and Turkey and expelled 7 000 asylum seekers whose application had been refused.
In 1990, when Romanian Gypsies were travelling the length and breadth of Poland, the government brought back compulsory visas and obliged travellers to change US$ 10 a day. Those measures were gradually relaxed as time passed. Currently, Romanians entering Poland as tourists must show that they have US$20 for each day of their stay. Poland is still important as a country of transit for Romanians seeking to enter Germany, who are often exploited by smugglers offering to get them across the border. Many refugees enter Germany by crossing the Oder. I n 1991, 8 5 00 Romanians were intercepted at the Polish-German border. According to official sources, 4 500 more were arrested between 1 January and 15 March 1992; 12 450 Romanians are said to have tried to enter Germany illegally during the first half of 1992. Like Hungary and Czechoslovakia, Poland signed an agreement with Germany, designed "to counter crime and illegal immigration from the East", which directly targets Romanians and nationals of the former Soviet Union.
The majority of Gypsies from Romania (most of whom came from Transylvania) tried to enter Germany. Between 1989 and 1991, Germany took in some 140 000 Romanians, including 35 000 ethnic Germans (Aussiedler) and roughly 21 000 Gypsies. In 1992, another 103 787 Romanians (50 or 60 per cent of whom were thought to be Gypsies) applied for political asylum. Altogether, the Gypsies taken in by Germany alone, over four years, probably numbered nearly 70 000. Acts of discrimination against immigrants, especially those from South-East Asia, and also against Gypsies, were to flare in Rostock, Hagen, Lebach, Bottrop, Herford, Essen, Leipzig and elsewhere. On 24 September 1992 an agreement was signed in Bucharest by the Ministers of the Interior of Germany and of Romania. It stipulates that nationals of either signatory country whose application for asylum in the other country is refused are to be sent back to the country from which they came, even when there is some doubt as to their nationality. The agreement came into force on 1 November 1992. Since then and until the end of 1993, some 23 000 Romanians are believed to have been officially expelled. The German Government has set aside DM 30 million to fund a five-year reintegration programme to cover the cost of repatriation, training in the country of origin, housing benefits and assistance in finding a job. In fact, a significant part of this sum has been targeted to the financing of three training centres that will admit candidates of unspecified ethnic origin already having a good level of schooling (in Arad, Sibiu and Timisoara).
In France, 3 312 applications by Romanians for political asylum were registered in 1990 and a further 2 486 in 1991. In the absence of any statistical breakdown, it is not known how many of these were Gypsies. In November 1991, several hundred Gypsies were living in Roubaix, fifty others settled in Toulouse, but were expelled in December 1992 by order of the Prefecture. Between 800 and 1 000 Gypsies are living in a makeshift camp in Nanterre. Some 1 500 Romanian Gypsies, mostly from Timis, are thought to have taken refuge in France. Deportations were reported early in 1993. New arrivals, however, are being reported by airport and frontier police in Alsace and in Lorraine. The number of Romanian Gypsies living in Italy is not known, although most of the Romanians seeking asylum in south-western Europe transited through that country. About 450 Romanian Gypsies are currently living in Spain (according to the Commision Catolica Espanola de Migraciones), and "Keree Amende", an association set up in Antwerp to defend the rights of the Gypsies, estimates the number of those who have applied for political asylum in Belgium to be 1 000. In February 1994, the foreign ministers of France and Romania are to have signed a repatriation agreement concerning Romanian nationals in an irregular situation in France. Similar agreements are to be reached with Sweden, Austria, Poland and the Czech Republic.
1.3. Current trends
Before Communist governments in Central and Eastern Europe collapsed, it was relatively easy for asylum seekers from those countries to obtain political refugee status or, if not that, at least a temporary residence permit. That trend has now been reversed. Some western countries (the Netherlands, for example) do not hesitate to deport asylum seekers whose application is refused.
Others, like Germany, are tightening laws and regulations. Almost all the western countries are taking steps to close their frontiers to illegal immigrants. Migrants who have been refused asylum in one country may well apply to another. This pattern of migrant movements from one frontier to the next is developing at a time when more and more people are seeking to leave the countries of Central and Eastern Europe. Most Gypsy asylum seekers plead that their living conditions have worsened since the collapse of the Communist regimes. In Romania, for instance, racism has sparked off local conflicts and Gypsies have been victimised. In June 1990, when the miners descended on Bucharest, there were violent scenes in which Gypsies were harassed and their homes destroyed. Many Gypsies are excluded from the labour market and their dignity as human beings is repeatedly violated. Extreme right wing political movements, supported by some parts of the media, incite strong feelings against the Gypsies. But while there is certainly discrimination, there is no open political persecution. For that reason, it is increasingly frequent for applications by Gypsies for political asylum to be refused.
Many of the Romanian Gypsies who have come over to the West or are in transit in Central European countries have to live by their own means or by begging if they are not entitled to any form of income support -- a situation that fuels xenophobia and ill feeling in western European countries. And in addition to the westward flows, there are other migrant movements, towards south-eastern Europe. Romanian Gypsies are settling in Bulgaria, establishing trading links with Turkey or finding seasonal work in northern Greece. On their travels they may well meet other Roms trading between Albania and Turkey (hardly any Albanian Gypsies seem to have sought asylum in the West -- at most a hundred or so in France, and a few others in Italy). It seems likely, therefore, that Gypsies are moving around the Balkans again in order to support themselves.
It is tempting to consider the westward flows in the same economic perspective and to assume that when they head west the Gypsies are expecting to earn some money on the underground economy or to claim the benefits granted to asylum seekers. They are indeed accused of this. The charge has to be looked at very carefully. The westward migration of Romanian Gypsies has to be seen in the context of a massive exodus of minority ethnic groups seeking to reach certain countries (Germany, Hungary, Israel) which offer them safeguards. It is not impossible that this was inciting Gypsies and other Romanian nationals to do the same at a time when a crackdown by the Ceaucescu regime prevented them from leaving the country. Western propaganda during the Cold War was probably another contributory factor in that those outside the West thought it to be a paradise. In fact, the reasons that impelled the Gypsies to leave were many and varied. Some were seeking political asylum so as to escape from the ethnic discrimination which they themselves, or their family members, were suffering; others wanted to make a little money by doing business and then return home; others again were trying to escape a life of abject poverty and had no intention of ever returning. The absence of reliable information and the tendency to generalise are not conducive to a calm assessment of the real situation in individual cases.
It is by no means easy to estimate the number of Gypsies involved in the East-West migratory movements that began in the early 1960s; it seems likely that there were somewhere between 200 000 and 280 000 of them, most of whom settled in countries nearest to the former Eastern Bloc (Germany, Austria and Italy, together, probably have at least 170 000 Gypsies living on their territory). Is this migration likely to continue and spread? The movements that have succeeded one another are attributable to a variety of different reasons. The Gypsy populations concerned differ, as do the ways in which they have sought to integrate in the West. Unskilled workers from Yugoslavia (Gurbeti and Kalderasha from Serbia, Boiash from Voivodina) integrated with no great difficulty. Bosnian XoraXane who came to trade in the West, were followed by asylum seekers from Macedonia*, however Gypsies also came from Poland and Romania; these later arrivals were much more conspicuous and sometimes were admitted, but most often they were not. It must not be forgotten that all these movements coincided more or less with the much larger general exodus of nationals of central and eastern European countries towards the West.
The HCR estimates that about half a million people have fled the battle zones in the former Yugoslavia. Though the number of Gypsies among them is unknown, it is probably large, judging from the information that is available. In the space of a single year, about 30 000 Gypsies, some refugees from Bosnia, others coming from Serbia on tourist visas, are believed to have sought refuge in Austria. Others are perhaps attempting to enter Hungary, Italy, or reach Germany or some other western country. It is said that Gypsies in Serbia, Bosnia and Croatia are being forcibly enlisted and sent to the front line; that families have been expelled after having all their belongings seized; and that massacres have been committed in a number of places.
Other forms of discrimination -- juridical, economic or social -- have been reported elsewhere. But will this mean more massive departures to the West? The Gypsy migrant stock is large (between six and eight million). If movements attributable to the conflict in Yugoslavia are not taken into consideration the index of Gypsy emigration from Central and Eastern Europe is probably somewhere between 2.5 and 4.6 for 1 000 inhabitants (this figure being the ratio of the total number involved in the 1960-1992 flows to the estimated total Gypsy population). The number of Gypsy migrants, in real terms, would then be well below that of other migrants from central and eastern European countries (of which Germany, with several million refugees over the past forty years, has probably taken in the largest number, while Austria has given asylum to 100 000 applicants over the past twelve years); moreover, the Gypsy peoples probably have a tendency to migrate much less than the rest of the population of Central and Eastern Europe as a whole, for which the emigration index for the period 1946-1982 has been estimated at 8.4 per 1 000. (Chesnais, 1991).
Translation - Romanian
O dată cu acest model de imigrație, care nu este mai deosebit la țigani față de orice alt grup (doar cu excepția faptului că, cu cât este mai mare grupul etnic vizat, cu atât este mai ușor să menții vechile valori), s-au dezvoltat și alte mișcări mult mai demne de remarcat. Pe la a doua jumătate a anilor 1970, țările vest-europene s-au văzut obligate să facă față unui alt val de migranți- Romii din Bosnia, așa-numiții XoraXane. De obicei intrau prin vestul Europei, prin Italia, mergând spre Franța și Spania, spre Germania, spre Olanda, și spre Belgia, călătorind prin toate aceste țări. Grupul XoraXane, care nu aveau permise de rezidență și deseori nu aveau niciun fel de acte, trăiau în principal din cerșit. Unii dintre ei apelau la infracțiuni minore – furt, spargeri, prostituție. În 1977 aproximativ 500 din ei au primit permisiunea de a se stabili legal în Olanda, conform unui plan de integrare, supravegheat de Verening Nederlandse Gemeenten. Danemarca a procedat în mod similar pentru a le oferi stabilitate nomazilor, în perioada de început a anilor 1980.
1.2.3 Doritorii de azil
a) Țiganii din Iugoslavia
Din anul 1987, cîteva mii de romi macedoneni au început să încerce să găsească o viață mai bună în Germania. Majoritatea au făcut cerere de azil cu statutul de refugiați politic. Acest flux, mărit de doritorii de azil din alte republici Yugoslave, a crescut rapid. Romii din Skopie, Kumanovo, Bitola, Prilep, Strumica și Ohrid au venit în Germania, de obicei cu trenul de la Nisa la Dusseldorf. Există acum 10000 (2600 în Dusseldorf, 2000 în Mainz, 1700 în Essen, 1500 în Frankfurt, 1200 în Stuttgart, 1000 în Mannheim, 800 în Koln). Acești țigani au ales Germania deoarece au sperat să găsească o viață mai bună acolo- case mai bune, educație mai bună, un statut mai bun, un loc de muncă. Unii dintre ei și-au pus speranța în posibilitatea de a profita de pe urma procedurii de căutare a azilului, după care un aplicant are permisiunea de a munci în timp ce așteaptă decizia și este plătit cu o mică sumă. Siguri pe purtătorii de cuvânt, evocând genocidul nazist, ei au pretins un drept moral pentru îndreptări.
Totuși îi aștepta dezamăgirea. Imigranții nu aveau acte, nici viză, nici calificări particulare; nu puteau să aducă nicio dovadă a vreunei amenințări politice reale din țara de unde au venit. Guvernul central de la Bonn a spus că problema nu era sub jurisdicția lor și au dat-o la rezolvare la Lander. Dar unele guverne din Land au refuzat să le dea țiganilor permise de rezidență.
Unii (Nordrhein-Westfalen, de exemplu) s-au oferit să plătească pentru repatriere și reintegrare în țara de origine. Orașul Koln a organizat un plan pentru a integra 100 de țigani (erau 800 de aplicanți). Unii lideri țigani au început apoi să pretindă că din cauza culturii lor nomade Romii nu au o țară pe care să o poată numi a lor, doar Europa, și că de aceea au un drept, colectiv, de a se stabili oriunde doresc. Până acum, însă, nici guvernul Federal, nici Lander nu sunt pregătiți să le ofere acel drept.
b) Țiganii din Bulgaria
O dată cu anii 1990 a început vâlva printre țiganii din toată Europa Centrală și Estică. Țiganii cehi, unguri, polonezi, bulgari și români, amestecându-se cu alți doritori de azil din estul Europei, au migrat spre vestul Europei. Câteva mii de romi au părăsit Polonia, mergând spre Germania, Scandinavia și Statele Unite. Sursele din Romani Unia (vezi mai jos paragraful 87) sunt de părere că 50000 de țigani au fost pe punct de plecare. Un număr mic de țigani polonezi au aplicat pentru azil politic în Spania și s-au stabilit în Bilbao (87 din ei mai tîrziu au acceptat oferta planului de reintegrare în Polonia). Alți țigani s-au răspândit prin Franța, Belgia și Olanda. Imigrația țiganilor bulgari a crescut în toamna anului 1989, când comunismul a lăsat cale liberă guvernării democratice. Controalele de la frontieră din acea vreme erau relativ lejere, și câteva familii nomade au părăsit Bulgaria pentru Germania, țările de Jos și Scandinavia. Majoritatea erau romi căldărari care s-au bazat pe rudenia lor cu romii iugoslavi din acceași comunitate etnică pentru a traversa spre vest în număr mic.
Majoritatea țiganilor bulgari, totuși, ce vroiau să părăsească țara, nu s-au putut baza pe niciun fel de relație etnică. Ei s-au gândit să plece spre Germania prin țări foste socialiste care nu cereau vize pentru bulgari. Foarte des ei își întrerupeau călătoria în taberele poloneze sau cehoslovace de lângă frontiera germană. La sosirea în Germania, ei începeau diverse activități comerciale în timp ce se procesau aplicațiile pentru azil politic. Dacă aplicațiile lor erau refuzate (după cum deseori se întâmpla), țiganii se întorceau în Bulgaria cu suficiente resurse (bani și bunuri) pentru a putea trăi. Alți țigani bulgari (Yerli, de exemplu) obțineau joburi de sezon nedeclarate, majoritatea în domeniul construcțiilor, în țări învecinate- Grecia, Cipru, Turcia. Turcia este în mod special o destinație atractivă pentru Romii XoraXane, care vorbesc limba turcă, și deseori, chiar când locuiesc în Bulgaria, se gândesc la ei ca la un grup etnic turcesc. Grupul Yerli au stabilit de asemenea legături comerciale cu fosta Iugoslavie (înainte de declanșarea războiului) și cu Germania de est (înainte de reunificare), exportând produse bulgare în cantități mari pentru plată în monedă stăină. Grupul Lovara, pe de altă parte (singurul grup capabil să călătorească în afara Bulgariei când era sub regim Comunist ) s-a stabilit în Germania de est și a prosperat în domeniul comercial.
c) Țiganii Români
Un element al celui de-al treilea val al migrării țiganilor spre vest care a atras o mare atenție din partea mass media a fost masivul flux al romilor din România, care a început ca o mică picătură imediat după căderea Cortinei de Fier. Privind datele sosirii în Franța a refugiaților țigani din România, se poate vedea că mulți au sosit în 1981 și 1982, și mai mulți în 1987 și 1988. Dar aceste sosiri nu au atras atenția. Migrarea în masă a țiganilor a crescut cu adevărat abia în 1990, când regimul Ceaușescu a căzut. Țiganii s-au amestecat cu fluxul de refugiați români, mulți din ei de origine germană sau ungară, mergând spre vest. În mai 1990, un număr de 700 refugiați români, majoritatea țigani, erau adăpostiți în barăci în Berlinul de est, și alți 2000, din nou majoritatea țigani, erau în tabere din vecinătatea gării din Dresden. În luna iulie, 5750 de români au aplicat pentru azil în Republica Federală Germania. Într-un centru pentru primire din Lebach, la Saar, 1400 de țigani au primit adăpost. În luna August, câteva sute de români (printre ei mulți țigani din Transilvania) au fost opriți la granița cehoslovacă-germană. Cehoslovacia a fost următoarea țară ce a restricționat intrarea refugiaților români, și aproximativ 100 din ei au fost trimiși înapoi peste graniță în Ungaria. În octombrie, Budapesta, la rândul ei, a întărit controalele la intrare și a returnat câțiva refugiați. Austria și-a întărit poliția de frontieră, a introdus obligația vizei pentru turiștii din România și Turcia și a izgonit 7000 de căutători de azil a căror aplicație fusese refuzată.
În anul 1990, când țiganii români cutreierau Polonia în lung și-n lat, guvernul a reintrodus vizele obligatorii și a obligat călătorii să schimbe 10 dolari americani pe zi. Aceste măsuri au devenit cu timpul mai puțin dure. În prezent, Românii care intră în Polonia ca turiști trebuie să demonstreze că au 20 de dolari americani pentru fiecare zi a șederii lor. Polonia este încă o țară importantă pentru tranzit pentru românii care caută să intre în Germania, care sunt deseori exploatați de contrabandiști ce se oferă să îi treacă peste graniță. Mulți refugiați intră în Germania prin traversarea râului Oder. În 1991, 8500 de români au fost interceptați la granița poloneză-germană. Potrivit surselor oficiale, încă 4500 au fost arestați între 1 ianuarie și 15 martie 1992ș se spune că 12450 de români au încercat să intre în Germania ilegal în timpul primei jumătăți a anului 1992. Ca și Ungaria și Cehoslovacia, Polonia a semnat un acord cu Germania, desemnat pentru "a combate infracțiunile și imigrația ilegală din est", care direct vizează românii și națiunile din fosta Uniune Sovietică.
Majoritatea țiganilor din România (majoritatea venind din Transilvania) au încercat să intre în Germania. Între 1989 și 1991, Germania a primit 140000 români, incluzând 35000 de etnici germani și 21000 țigani. În 1992, alți 103787 români (50 sau 60% din ei se credea că erau țigani) au aplicat pentru azil politic.
În total, țiganii asumați de Germania singură, în decurs de 4 ani, probabil a ajuns la 70000. Acte de discriminare împotriva imigranților, mai ales dinspre Asia de Sud-Est, și de asemenea împotriva țiganilor, aveau să izbucnească în Rostock, Hagen, Lebach, Bottrop, Herford, Essen, Leipzig. Pe 24 septembrie 1992 un acord s-a semnat la București de către Ministerul Afacerilor Interne din Germania și România. El stipulează că naționaliști ai celor două țări semnatare ale căror aplicație pentru azil în cealaltă țară a fost refuzată vor fi trimiși înapoi în țara de unde au venit, chiar și atunci când există vreun dubiu asupra naționalității lor. Acordul a intrat în vigoare pe 1 noiembrie 1992. De atunci și până la sfârșitul anului 1993, se crede că un număr de 23000 de români au fost în mod oficial expulzați. Guvernul german a pus la păstrare 30 milioane de mărci pentru a finanța un program de reintegrare de 5 ani pentru a acoperi costul repatrierii, cursurilor în țara de origine, beneficii privind adăposturile și ajutor în găsirea unui loc de muncă. De fapt, o parte semnificativă a acestei sume a fost păstrată pentru finanțarea a 3 centre pentru orientare profesională care vor primi candidați de origine etnică nespecificată, având deja un bun nivel de școlarizare (în Arad, Sibiu, Timișoara).
În Franța, 3312 aplicații făcute de Români pentru azil politic au fost înregistrate în 1990 și mai departe un număr de 2486 în 1991. În absența unei întreruperi în statistică, nu se știe câți dintre aceștia au fost țigani. În noiembrie 1991, câteva sute de țigani locuiau în Roubaix, alți 50 se stabiliseră în Toulouse, dar au fost expulzați în decembrie 1992 prin ordinul Prefecturii. Între 800 și 1000 de țigani trăiesc într-o tabără provizorie în Nanterre. Un număr de 1500 de țigani români, majoritatea din Timiș, se pare că s-au refugiat în Franța. Deportările au fost raportate devreme în 1993. Noi sosiri, totuși, se raportează de către poliția de la aeroporturi si de la graniță în Alsacia și Lorraine. Numărul de țigani români care trăiește în Italia nu este cunoscut, deși majoritatea românilor care caută azil în sud-vestul Europei au trecut prin acea țară. În jur de 450 de țigani români locuiesc în prezent în Spania (conform Comisiei Catolice Spaniole de Migrări), și "Keree Amende", o asociație stabilită în Antwerp pentru a apăra drepturile țiganilor, estimează numărul acelora care au aplicat pentru azil politic în Belgia, la aproximativ 1000. În februarie 1994, ministerul afacerilor externe din Franța și România au semnat un acord de repatriere ce privește naționalii din România aflați într-o situație ilegală în Franța. Acorduri similare se vor perfecta cu Suedia, Austria, Polonia și Republica Cehă.
1.3. Tendințe actuale
Înainte de căderea guvernelor comuniste din centrul și estul Europei, era relativ ușor pentru doritorii de azil din acele țări să obțină statut de refugiat politic sau, dacă nu asta, cel puțin permis de rezidență temporară. Această tendință este acum inversă. Unele state din vest (Olanda, de exemplu) nu ezită să izgonească doritorii de azil a căror cerere este refuzată.
În alte state, precum Germania, se restricționează legile și regulamentele. Aproape toate statele vestice iau măsuri pentru a închide granițele pentru imigranți ilegali. Imigranților cărora li s-a refuzat azilul într-o țară pot aplica în altă țară. Acest model de migrare de la o graniță la alta se dezvoltă într-o perioadă în care mai mulți și mai mulți oameni caută să părăsească țările fin Europa Centrală și de Est. Majoritatea doritorilor țigani de azil spun că condițiile lor de trai s-ai înrăutățit de la căderea regimurilor comuniste. În România, de exemplu, rasismul a declanșat conflicte locale și țiganii au fost victimizați. În iunie 1990, când minerii au venit în București, au fost scene violente în care țiganii au fost hărțuiți și casele lor distruse. Mulți țigani sunt excluși de pe piața muncii și demnitatea lor ca ființe umane este repetat violată. Mișcări politice extremiste de dreapta, susținute de unele părți din media, incită la sentimente puternice împotriva țiganilor. Dar în timp ce cu siguranță există discriminare, nu există persecuție politică deschisă. Din acest motiv, frecvent sunt refuzate cererile de azil politic din partea țiganilor.
Mulți din țiganii români care au venit în vest sau sunt în tranzit în țări din Europa Centrală trebuie să trăiască prin mijloacele proprii sau prin cerșit dacă nu sunt îndreptățiți la vreo formă de venit- o situație care alimentează xenofobia și sentimentul de rău în statele vest-Europene. Și in plus față de fluxul spre vest, există alte mișcări migratoare, spre Europa de sud-est. Țiganii români se stabilesc în Bulgaria, stabilind legături comerciale cu Turcia sau găsind muncă sezonieră în nordul Greciei. În călătoriile lor se întâlnesc cu alți romi care comercializează între Albania și Turcia (aproape niciun țigan albanez nu a căutat azil în vest – cel mult 100 sau cam așa, în Franța, și alți câțiva în Italia). Pare probabil, de aceea, ca țiganii să se mute prin Balcani din nou, să se poată întreține singuri.
Este tentant de considerat fluxurile vestice din aceeași perspectivă economică și de a presupune că atunci când se îndreaptă spre vest țiganii se așteaptă să câștige bani pe seama economiei subterane sau să pretindă beneficiile oferite celor dornici de azil. Ei sunt într-adevăr acuzați de aceste fapte. Acuzația trebuie privită cu mare atenție. Migrarea spre vest a țiganilor români trebuie văzută în contextul unui exod masiv a grupurilor etnice minoritare care caută să ajungă în anumite țări (Germania, Ungaria, Israel), care le oferă protecție. Nu este imposibil ca aceasta să fi incitat țiganii și alte naționalități din România să facă același lucru într-o perioadă în care represiunea regimului Ceaușist i-a oprit să plece din țară. Propaganda vestică din timpul Războiului Rece a fost probabil un alt factor ce a contribuit la imaginea că cei din afara vestului credeau că este paradisul. De fapt,motivele care i-au determinat pe țigani să plece au fost multe și variate. Unii căutau azil politic pentru a scăpa de discriminarea etnică care îi afecta pe ei, sau pe membrii familiei lor, deoarece le producea suferință. Alții doreau să facă niște bani făcând afaceri și apoi să se întoarcă acasă. Alții doreau sa scape de o sărăcie lucie și nu aveau nicio intenție de a semai întoarce vreodată. Absența informațiilor de încredere și tendința de a generaliza nu pot duce la o evaluare calmă a situațiilor reale din cazurile individuale.
Nu este deloc ușor de estimat numârul de țigani implicați în mișcările migratoare din est-vest care au început la începutul anilor 1960; se prea poate sa fie undeva între 200000 și 280000, mulți din ei stabilindu-se în țări apropiate de fostul Bloc de Est (Germania, Austria, Italia, împreună, au probabil cel puțin 170000 de țigani care trăiesc pe teritoriul lor). Este această migrare în creștere? Mișcările care s-au succedat una după alta pot fi atribuite mai multor motive variate. Populațiile de țigani în cauză sunt diferite, așa cum diferă și modalitățile în care au crezut de cuviință să se inegreze în vest. Muncitori necalificați din Iugoslavia (Gurbeti și Kalderasha din Serbia, Boiash din Voivodina) s-au integrat fără mare dificultate. Grupul XoraXane din Bosnia care a venit să facă comerț în Vest, a fost urmat de doritori de azil din Macedonia; totuși țiganii au venit și din Polonia și din România; aceste sosiri târzii au fost mult mai izbitoare și câteodată au fost recunoscute, dar cel mai adesea nu au fost. Nu trebuie uitat că aceste mișcări au coincis mai mult sau mai puțin cu mult mai extinsul exod general al națiunilor din țările Europei centrale și estice spre partea de vest.
HCR estimează că aproximativ jumătate de milion de persoane au părăsit zonele de luptă din fosta Iugoslavie. Deși numărul de țigani dintre ei este necunoscut, este probabil mare, judecând după informațiile care sunt disponibile. În decursul unui singur an, se crede că în jur de 30000 de țigani, unii refugiați din Bosnia, alții venind din Serbia cu vize turistice, au căutat refugiu în Austria. Alții probabil caută să intre în Ungaria, Italia sau să ajungă în Germania sau altă țară vestică. Se spune că țiganii din Serbia, Bosnia, și Croația sunt înrolați forțat și trimiși pr front; că familiile au fost expulzate după ce li s-a luat toate avuțiile; și că s-au comis crime în multe locuri.
Alte forme de dicriminare-juridică, economică și socială- au fost raportate peste tot. Dar asta înseamnă că vor mai fi multe plecări spre vest ? Grupul de imigranți țigani este mare (între 6 și 8 milioane). Dacă mișcările atribuite conflictului din Iugoslavia nu se iau în considerare, indexul emigrării țiganilor din Europa Centrală și de Est este probabil undeva între 2.5 și 4.6 la 1000 de locuitori (acestă cifră fiind raportul numărului total implicat în fluxurile din 1960-1992- la populația de țigani în total estimată). Numărul de imigranți țigani, în termeni reali, ar fi atunci binișor mai mic față de cel al imigranților din țările din Europa centrală și estică (din care Germania, cu câteva milioane de refugiați în ultimii 40 de ani, a primit probabil cel mai mare număr, în timp ce Austria a oferit azil pentru 100000 de aplicanți în ultimii 12 ani); în plus, popoarele țigănești au probabil tendința de a migra mult mai puțin decât restul populației din Europa Centrală și Estică în întregime, pentru care indexul de imigrare pentru perioada 1946-1982 a fost estimat la 8.4 la 1000. (Chesnais, 1991)
More
Less
Translation education
Graduate diploma - Babes Bolyai
Experience
Years of experience: 23. Registered at ProZ.com: Jun 2015.
Adobe Acrobat, Adobe Photoshop, Microsoft Excel, Microsoft Word, Powerpoint, Trados Studio
Bio
Over the last 10 years I have done various part-time jobs: translations from English into Romanian, and from Romanian into English, rephrasing English writing, private English lessons. A part of my work was completed in collaboration with online magazines and other employers (collaborators). Recently I have also started to do transcriptions.
My main abilities in performing online jobs are: translations, transcriptions, data-entry using Microsoft Word, Excel, Power point.
I can say that I'm a hard worker and I'm punctual. I am very accurate in all my projects, detail oriented, providing high quality work.
I have recently begun my wonderful experience with online jobs (I am working on Upwork and Elance) and I am ready to dedicate most of my free time to the purpose of becoming one of the best online workers who would offer the best quality services for those in need. Moreover, the summer holidays is fast approaching, and the available time for me will be double for the next three months.
Portfolio