Mi amigo no encontró lo que buscaba, y según yo llegué a presumir, consistió en que no buscaba nada, que es precisamente lo mismo que a otros muchos les acontece. Algunas madres, sí, buscaban a sus hijas, y algunos maridos a sus mujeres, pero ni una sola hija buscaba a su madre, ni una sola mujer a su marido. Acaso—decían,—se habrán quedado dormidas entre la confusión en alguna pieza... Es posible—decía yo para mí,—pero no es probable.
Una máscara vino disparada hacia mí.
—¿Eres tú?—me preguntó misteriosamente.
—Yo soy—le respondí seguro de no mentir.
—Conocí el dominó; pero esta noche es imposible; Paquita está ahí; mas el marido se ha empeñado en venir; no sabemos por dónde diantres ha encontrado billetes. ¡Lástima grande! ¡mira tú qué ocasión! Te hemos visto, y no atreviéndose a hablarte ella misma, me envía para decirte que mañana sin falta os veréis en la Sartén... Dominó encarnado y lazos blancos...
—Bien.
—¿Estás?
—No faltaré.
—¿Y tu mujer, hombre?—le decía a un ente rarísimo que se había vestido todo de cuernecitos de abundancia, un dominó negro que llevaba otro igual del brazo.
—Durmiendo estará ahora; por más que he hecho, no he podido decidirla a que venga; no hay otra más enemiga de diversiones.
—Así descansas tú en su virtud; ¿piensas estar aquí toda la noche?
—No, hasta las cuatro.
—Haces bien.
En esto se había alejado el de los cuernecillos, y entreoí estas palabras:
—Nada ha sospechado.
—¿Cómo era posible? Si salí una hora después que él...
—¿A las cuatro ha dicho?
—Sí.
—Tenemos tiempo. ¿Estás segura de la criada?
—No hay cuidado alguno, porque...
Una oleada cortó el hilo de mi curiosidad; las demás palabras del diálogo se confundieron con las repetidas voces de: ¿me conoces? te conozco, etcétera, etc.
¿Pues no parecía estrella mía haber traído esta noche un dominó igual al de todos los amantes, más feliz, por cierto, que Quevedo, que se parecía de noche a cuantos esperaban para pegarles?
—¡Chis! ¡chis! Por fin te encontré—me dijo otra máscara esbelta, asiéndome del brazo, y con su voz tierna y agitada por la esperanza satisfecha. ¿Hace mucho que me buscabas?
—No por cierto, porque no esperaba encontrarte. | Prietenul meu n-a găsit ceea ce căuta și, după cum am ajuns să bănuiesc, de fapt nici nu căuta nimic, așa cum, de fapt, e și cazul multor altora. Într-adevăr, unele mame își căutau fiicele și unii soți soțiile, dar nicio fiică nu-și căuta mama, nicio soție nu-și căuta soțul. Poate, spuneau ei, cu atâta agitație au adormit pe undeva, prin vreuna din camere... E posibil, îmi ziceam eu în sinea mea, dar nu e probabil. O mască veni spre mine ca din pușcă. - Tu ești? mă întrebă pe un ton misterios. - Eu sunt, îi răspunsei, sigur fiind că nu mințeam. - Ți-am recunoscut mantia, dar în seara asta nu se poate. Paquita e aici, dar bărbatul ei s-a încăpățânat să vină. Nu știm unde naiba a găsit bilet. Ce păcat! Zi și tu, ce șansă! Te-am văzut, și cum nu îndrăznea să-ți vorbească ea însăși, m-a trimis să-ți spun că mâine, negreșit, vă vedeți pe strada Tigăii... mantie roșie și paglici albe... - Bine. - O să vii? - N-o să lipsesc. - Și soția ta, amice? îi spunea o mantie neagră, purtând pe braț o alta identică, unui tip cât se poate de ciudat care se îmbrăcase, din cap până-n picioare, într-un costum plin de cornuri ale abundenței. - O fi dormind acum; oricât m-am străduit, n-am reușit s-o fac să vină. Nu-i ființă pe lume căreia să-i placă mai puțin distracțiile decât ei. - Prin urmare, așa te lasă și pe tine în pace. Ai de gând să stai toată noaptea? - Nu, până la patru. - Bine faci. Spunând acestea, se îndepărtase încornoratul și îmi ajunseră la urechi cuvintele următoare: - Cum se poate? Doar am ieșit la o oră după el... - La patru a zis? - Da. - Avem timp. Servitoarea e de încredere? - N-am nicio grijă, fiindcă... Un val de zgomote îmi tăie firul curiozității; celelalte cuvinte ale dialogului se amestecară cu chemări repetate: mă recunoști? te recunosc, etcetera, etc. Na-ți-o bună! Parcă-mi fusese scris în seara asta să port aceeași mantie ca toți amanții, un noroc, cu siguranță, mai mare decât al lui Quevedo, care noaptea semăna cu toți cei pe care-i așteptau niște bătăuși. - Pst! Pst! În sfârșit te-am găsit, îmi spuse o altă mască zveltă, apucându-mă de braț, cu vocea tandră și tulburată de speranța realizată. De mult mă cauți? - Nu chiar, pentru că nu mă așteptam să te găsesc. |