Era o casă veche, cu etaj şi mansardă, gata să cadă pe ea. Zidurile erau ştirbe, cărămizile se arătau obscene, tencuiala se topea văzând cu ochii. Nu-ş-cum dracu’ rezista şandramaua asta, m-inchipuiam că dacă trece vreun tramvai tropăind o dărâmă la primu’ ţignal. Dar tramvaiul nu mai trecea de 15 ani pe acolo. Căţaua Leşinată locuia la parterul clădirii – acum, după atâta timp am o oarecare indulgenţă faţă de ea, nu a căzut, nu a rănit pe nimeni, acolo doar alcoolul ucide – de fapt trăia într-un parter adâncit cu un metru sub pământ – eh, soarta ironică, îi obişnuia din vreme pe beţivi cu glodul – Căţaua asta era o bodegă dată naibii…
Era în preajma Crăciunului, afară era aşa şi aşa, încă se mai putea bea o ladă de bere fără să faci ţurţuri la naretă. Am pătruns în templul pierzaniei şi soarta mea a fost bătută în cuie. Înăuntru se ascultau chansonete franţuzeşti, aproape în surdină, oricum părea că toată lumea e de acord cu Edith care nu regretă nimic.
Erau circa 10 persoane înăuntru, douăzeci de ochi tulburi – aşa am crezut prima dată, mai târziu am aflat că mă înşelam cu aproape 3 – şi fiecare îşi vedea de treaba lui cu o migală sfântă. Nu vorbea nimeni, însă era o splendoare să-i vezi, ca la un semnal ridicau toţi paharele şi sorbeau două înghiţituri mici, după care le aşezau pe masă, se auzea un singur gâl şi un singur clap… şi totuşi exista o comunicare, o simţeam, plutea în aer.
Ştiam că e un moment solemn, însă mi se uscase al naibii gâtlejul, amiba mea din stomac cerea să fie stropită, stropită tot mai tare pe măsură ce creştea. Fără să mai aştept, m-am insinuat ca o vorbă dulce lângă bar, cu suficient tupeu şi ceva biştari să iau două beri, mie şi tovarăşului meu. Barmanul, un tip scund şi gras, cu barbă şi musteţi încărunţite, hâtru la muie şi cu un defect la ochiu’ drept, o pată albă, mi-a făcut semn să tac.
„Stimaţi comesenii mei! E aproape sărbătorile Crăciunului, aţ’ muncit cu drag anu’ ăsta, fiecare cum aţ’ putut, şi la noi ca la orce firmă de respect dăm prima. Uite tenc’şoru ăsta dă cocardei e pentru voi, treceţi pe la bar la nea Gelu să vă facă porţie. Io nu poci sta că am de produs, da’ sărbăutori fericite!” | It was an old house, with floor and attic, ready to fall on it. The walls were toothless, the bricks looked dirty, and the plaster was visibly melting. I have no fucking clue how this rookery was still standing up, as I imagined that if a tram would pass by pounding it would be collapsing at its first holler. But trams stopped passing by 15 years ago. The Fainting Bitch lived on the ground floor – as now, after so long, I have some indulgence towards it, it did not fall, it did not hurt anyone, inside there just alcohol kills - in fact it lived in a ground floor one meter deeper in the ground - well, an ironic fate as drunks were getting used ahead of time drunks with mud – this Bitch represented a hell of a tavern... It was around Christmas, weather was middling, so much so that one could still drink a case of beer without making icicles around his nostrils. We entered the temple of doom and my destiny was set in stone. Inside, they were listening to French chansonettes almost muted, however everyone seemed to agree with Edith who does not regret anything. There were about 10 people inside, twenty troubled pairs of eyes - so I thought the first time as I later learned that I was wrong by about 3 - and every one minded his own business with a holy carefulness. Nobody talked as splendor was there however to see them as a sign lifted all glasses and drank two sips, then place them on the table, he heard a single gurgling and a single clap ... and yet there was some communication as I felt it floating up in the air. I knew it was a solemn moment, but my throat was dry as hell, my stomach amoeba required to be sprinkled, sprayed louder as he grew. Without waiting, I infiltrated like sweet talking next to the bar with enough guts and some bucks to get two beers, me and my companion. The bartender, a short, fat guy with gray beard and mustache, witty face and a right eye defect similar to a white spot, waved at me to be silent. "Dear my fellow guests! It's almost Christmas holidays, you have all worked hard this past year and the best you could individually, and we do respect hard work now is the time for bonuses. Look at this stack of money, you should all stop by the bar and get your pile from Uncle Gelu. I can stay no longer since I have to make money, but for all of you a 'Happy Boozing Holidays!' |