ProZ.com translation contests »
2014 annual ProZ.com translation contest: "Celebrations" » English to Romanian » Entry #20167


Source text in English

Translation #20167

Who cast that first fateful tomato that started the La Tomatina revolution? The reality is no one knows. Maybe it was an anti-Franco rebellion, or a carnival that got out of hand. According to the most popular version of the story, during the 1945 festival of Los Gigantes (a giant paper mâché puppet parade), locals were looking to stage a brawl to get some attention. They happened upon a vegetable cart nearby and started hurling ripe tomatoes. Innocent onlookers got involved until the scene escalated into a massive melee of flying fruit. The instigators had to repay the tomato vendors, but that didn't stop the recurrence of more tomato fights—and the birth of a new tradition.

Fearful of an unruly escalation, authorities enacted, relaxed, and then reinstated a series of bans in the 1950s. In 1951, locals who defied the law were imprisoned until public outcry called for their release. The most famous effrontery to the tomato bans happened in 1957 when proponents held a mock tomato funeral complete with a coffin and procession. After 1957, the local government decided to roll with the punches, set a few rules in place, and embraced the wacky tradition.

Though the tomatoes take center stage, a week of festivities lead up to the final showdown. It's a celebration of Buñol's patron saints, the Virgin Mary and St. Louis Bertrand, with street parades, music, and fireworks in joyous Spanish fashion. To build up your strength for the impending brawl, an epic paella is served on the eve of the battle, showcasing an iconic Valencian dish of rice, seafood, saffron, and olive oil.

Today, this unfettered festival has some measure of order. Organizers have gone so far as to cultivate a special variety of unpalatable tomatoes just for the annual event. Festivities kick off around 10 a.m. when participants race to grab a ham fixed atop a greasy pole. Onlookers hose the scramblers with water while singing and dancing in the streets. When the church bell strikes noon, trucks packed with tomatoes roll into town, while chants of "To-ma-te, to-ma-te!" reach a crescendo.

Then, with the firing of a water cannon, the main event begins. That's the green light for crushing and launching tomatoes in all-out attacks against fellow participants. Long distance tomato lobbers, point-blank assassins, and medium range hook shots. Whatever your technique, by the time it's over, you will look (and feel) quite different. Nearly an hour later, tomato-soaked bombers are left to play in a sea of squishy street salsa with little left resembling a tomato to be found. A second cannon shot signals the end of the battle.
Cine a aruncat cu prima roșie, predestinată să fie începutul revoluției La Tomatina? Adevărul este că nimeni nu știe. Poate să fi fost vreo rebeliune anti-Franco, sau vreun carnaval scăpat de sub control. După cea mai populară versiune a poveștii, în timpul festivalului Los Gigantes din 1945 (o paradă de păpuși uriașe confecționate din hârtie), localnicii încercau să pună în scenă o ceartă, spre a atrage atenția. Au dat peste un cărucior cu legume aflat în apropiere și au început să arunce cu roșii coapte. Spectatorii inocenți s-au implicat și ei, până când întreaga scenă s-a transformat într-o veritabilă bătaie cu fructe zburătoare. Instigatorii au fost obligați să îi despăgubească pe vânzătorii de roșii, dar asta nu a oprit organizarea repetată a mai multor bătăi cu roșii — și nașterea unei noi tradiții.

În anii 50, temându-se de tulburarea ordinii, autoritățile au dispus interzicerea evenimentului, interdicţie pe care apoi au ridicat-o și ulterior au reinstituit-o de mai multe ori. În 1951, localnicii care sfidau legea au fost arestați, până când s-a cerut eliberarea lor prin proteste publice. Cel mai mare afront adus interdicției bătăii cu roșii a avut loc în 1957, când susținătorii au ținut o parodie de înmormântare a roşiei, încheiată cu o procesiune cu un sicriu. După 1957, autoritățile locale au decis să accepte lucrurile așa cum sunt; în locul interdicției au stabilit unele reguli și au îmbrățișat această tradiție demențială.

Deși bătaia cu roșii este evenimentul principal, această confruntare finală este precedată de o săptămână întreagă de festivități. Are loc o celebrare a sfinților patroni ai orașului Buñol, Fecioara Maria și San Luis Beltrán, cu parade de stradă, muzică și artificii, totul debordând de veselie, ca la spanioli. În ajunul bătăliei, spre a le hrăni puterile pentru bătaia ce are să urmeze, participanţilor li se servește o paella uriaşă, mâncarea tradițională a Valenciei, preparată din orez, fructe de mare, șofran și ulei de măsline.

Astăzi, pentru acest festival dezlănțuit se iau și unele măsuri de ordine. Organizatorii au mers până acolo, încât să cultive o varietate specială de roșii pentru acest eveniment anual, nedestinate consumului. Festivitățile încep în jurul orei 10 a.m., când participanții se întrec să apuce o șuncă fixată în vârful unui stâlp unsuros. Spectatorii îi udă pe cățărătorii pe stâlp cu apă, cântând și dansând pe străzi. Când clopotul bisericii bate amiaza, în oraș pătrund camioane pline cu roșii, în timp ce se scandează tot mai tare "To-ma-te, to-ma-te!".

Apoi se dă startul evenimentului principal printr-o salvă trasă de un tun de apă. Astfel, se dă verde pentru lansarea de atacuri totale cu roșii zdrobite aruncate în ceilalți participanți. Aruncători de roșii de la mare distanță, asasini din imediata apropiere a țintei și aruncări în cârlig la distanță medie. Indiferent de tehnică, la finalul evenimentului oamenii arată (și se simt) total diferit. Cam o oră mai târziu, participanții la bombardament uzi până la piele de suc de roșii sunt lăsați să se joace într-o mare de bulion noroios ce se revarsă pe străzi, în care nu se mai găsește nicio roşie întreagă. O a doua salvă de tun anunță sfârșitul bătăliei.


Discuss this entry